La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat o hotărâre privind acordarea unor ajutoare umanitare, cu titlu gratuit, Republicii Moldova și Republicii Georgia, în vederea gestionării pandemiei.
Cercetătorii Universității Babeș-Bolyai avertizează că, după reabilitarea termică a clădirilor, inclusiv spitale și școli, concentrația de gaz toxic radon va crește, punând în pericol sănătatea angajaților.
Ministerul Sănătății a anunțat că a încheiat procedurile pentru achiziţia a 406.000 doze vaccin BCG şi 160.000 doze vaccin hepatitic B.
Poliţia din Italia a dezmembrat o reţea care vindea certificate europene de vaccinare false şi fiole de vaccin prin intermediul Dark Web.
Banca Europeană de Investiții a semnat, joi, un acord de împrumut în valoare de 30 de milioane de euro pentru a permite producerea unor volume mari de vaccinuri profilactice împotriva COVID-19.
Compania farmaceutică franceză Sanofi va investi două miliarde de euro în următorii cinci ani pentru cercetarea şi dezvoltarea vaccinurilor pe baza tehnologiei inovatoare ARN mesager.
Grație atenției sporite care a fost acordată acestei tehnologii versatile și bazelor puse de cercetare, vaccinurile cu ARN mesager pentru alte boli – nu doar COVID-19 – au o șansă de a schimba viața pacienților.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a precizat că vaccinurile ne protejează şi de noile variante ale tulpinii virale SARS-CoV-2.
România se află pe locuri codașe în Europa în ceea ce privește investițiile în cercetare și dezvoltare, însumând în 2019 aproximativ 75 mililoane de euro.
Vaccinurile pe bază de ARN mesager împotriva COVID-19 reduc riscul de infecție cu până la 91% după două doze și cu 81% după o singură doză, arată o analiză nouă, realizată de CDC-ul american.
La mai multe luni de la recuperarea după o formă ușoară de COVID-19, organismul continuă să beneficieze de protecția oferită de anticorpii împotriva SARS-Cov-2, arată un studiu american.
În urma unei cercetări realizate de agenția americană The National Institutes of Health (NIH), s-a identificat un posibil tratament împotriva COVID-19, care acționează prin inhibarea replicării virale.
Studiul postvaccinare, lansat de Rețeaua de sănătate Regina Maria la începutul acestui an, a finalizat etapa a II-a, care analizează prezența anticorpilor la 3 luni de la prima doză.
Neîncredere și ezitarea locuitorilor din Hong Kong cu privire la vaccinarea anti-COVID-19 ar putea în curând să oblige autoritățile să arunce milioane de doze expirate, a avertizat un responsabil local.
Zilele Medicale și Științifice ale Institutului Oncologic București se desfășoară în perioada 20-22 mai, în format hibrid, cu o tematică importantă: rolul tumor boardului în medicina personalizată.
Comisia Europeană a semnat joi, 20 mai 2021, cel de-al treilea contract cu societăţile farmaceutice Pfizer și BioNTech, pentru încă 1,8 miliarde de doze de vaccin.
Stările febrile, durerile de cap și durerile musculare sunt simptomele indicate cel mai frecvent, la vaccinarea cu același ser. Proporția celor care se plâng de aceste reacții crește la vaccinarea cu două seruri diferite.
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție anunță lansarea unui nou program de burse de cercetare pe tema efectelor consumului moderat de bere în raport cu sănătatea. Fondurile sunt de 100.000 lei.
Agenția Europeană a Medicamentului informează că vaccinurile împotriva COVID-19 care folosesc tehnologia ARN mesager (ARNm) par a fi eficace împotriva variantei indiene a coronavirusului.
Laboratorul german BioNTech și-a anunțat intenția de a deschide la Singapore o fabrică, unde vor fi fabricate mai multe sute de milioane de doze de vaccin contra COVID-19, pe bază de ARN mesager.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe